Istoria lacunelor. Despre manuscrisele pierdute

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 31 Ianuarie, 2018
❤ 1969

Dragă cititorule, tu cel care ți-ai rupe din banii de pâine pentru încă o carte bună, imaginează-ți cum ar fi să fii pus în situația de a asista neputincios la arderea unei biblioteci, și încă una mare, de nivel academic? Da, știu, ai prefera să nu-ți imaginezi. Pentru că știi de pe-acum că n-ai ști ce să faci într-o așa situație. Că cel puțin o parte din tine ar muri odată cu acele cărți arse pe rugul ignoranței sau al hazardului. 

Autorului acestei cărți i-a fost dat să trăiască acest eveniment. Mai exact, într-una dintre acele nopți de groază din București, din decembrie 1989, a asistat neputincios la incendiul ce a devorat Biblioteca Centrală Universitară, de care îl despărțeau rafalele de gloanțe criminale. Nu a putut face nimic. Și, firește, o parte din sine a ars odată cu acele cărți. Ce avea să pună el în locul acelei părți din sine, arse? O și mai mare dragoste pentru cărți, precum și o obsesie vizavi de marile cărți ale umanității ce s-au pierdut înainte de a ajunge la noi. Astfel a luat naștere această carte. Acest eseu despre cărțile lipsă din „biblioteca lumii”. 

Istoria lacunelor nu este însă doar o indexare a marilor opere dispărute ale culturii universale, ci și un veritabil exercițiu de reconstrucție, pe bază de imaginație și speculație a destinului cultural al umanității. Și aceasta pentru că miza acestei cărți este mai degrabă răspunsul la întrebarea chinuitoare: cum ar fi arătat astăzi lumea dacă acele cărți ar fi dăinuit?

 Bogdan Suceavă și-a expus în aceste pagini câteva teorii foarte interesante ce ar putea servi drept răspuns la aceste întrebări. Dar ancheta rămâne deschisă fiecărui cititor în parte...

Pachete de cărți – mai multe povești
Cartepedia 03 Septembrie, 2026
Pachete din seriile preferate ale copiilor Când o serie îi cucerește, copiii vor să rămână cât ma...
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...

Urmărește-ne pe Instagram