Evgheni Vodolazkin este unul dintre cei mai importanți scriitori ruși contemporani, autorul a numeroase studii științifice în domeniul literaturii vechi. Pe plan internațional a cunoscut succesul prin apariția romanului „Laur” în 2013, carte distinsă cu premiile Bolșaia Kniga și Iasnaia Poliana. Studiind o perioadă lungă de timp medievistica occidentală, acest scriitor revizitează Evul Mediu în contextul actual, în lumea secolului XXI.

„Istoria Insulei” este un roman palpitant, scris în manieră creștină, ce unește tema timpului cu cea a politicii unui stat aflat pe o insulă a cărei denumire nu este menționată. Această fâșie de pământ nu a primit niciun nume și nici nu a fost consemnată într-un document istoric, ea pur și simplu a existat dintotdeauna. Încă din primele pagini dar și pe parcursul acțiunii, evenimentele sunt explicate și comentate de personajele principale ale romanului, Regele Parfeni și soția sa Ksenia. Povestea insulei a fost notată de către cronicarii monahi din mănăstirea Mântuirea Insulei, manuscrisele fiind transmise din ucenic în ucenic până în prezent. Chiar  dacă istoria a convenit sau nu mai-marilor timpului, ea a fost fie dublată cu o altă cronică, fie ascunsă – cum a fost cazul proorocirii lui Agafon Înaintevăzătorul, fie ruptă, fie distrusă.  Această proorocire de care am menționat avea să conducă destinul insulei și conținea salvarea ei de la Apocalipsă. Firul epic menține suspansul cititorului datorită celor două dinastii ce împărțeau insula. Cel mai important moment a fost unirea regatelor prin nunta prințului Parfeni cu prințesa Ksenia. Cei doi vor conduce vreme îndelungată insula rezistând ispitelor și nemulțumirilor iscate între locuitori. 

„Istoria insulei” preînchipuie procesul de dezvoltare a Europei din Evul Mediu până în prezent, proces ce conține războaie, trădări, alianțe, molimi, dictatori și oameni fără onoare. Cuplul regal, Parfeni și Ksenia, rămâne singurul martor ce ia parte la toate aceste evenimente, fiind indiferenți la trecerea timpului.