Istoria Artei. De la pictura rupestră la arta urbană

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 12 Septembrie, 2016
1969

     Fascinanta lume a artei și-a găsit dintotdeauna locuitorii ei, fie că vorbim despre cei care practică arta într-o formă sau alta, fie că ne referim la cei care se delectează privind-o și încercând să o pătrundă, chiar dacă de multe ori mai mult se afundă. Dar este foarte bine și așa pentru că odată deplin descoperită, magia artei își pierde tot farmecul.
     Privită strict din perspectiva cotorului, cartea lui Stephen Farthing poate trece foarte ușor drept „încă o carte groasă despre istoria artei”. Dar cel ce privește o carte doar pe cotor, acela nu are voie să se pronunțe. Odată deschisă, cartea aceasta se transformă într-o lume fascinantă de culori și forme, și mai ales de informații.
     Ceea ce dă o valoare considerabilă acestei lucrări este simfonie dintre volumul de informație și concepția grafică. Autorul prezintă succint, dar bine punctat, întreaga istorie a artei, din preistorie până astăzi. O primă împărțire se face pe epoci sau secole, apoi în cadrul fiecărei epoci sunt trecute la index principalele curente artistice, iar în cadrul fiecărui curent este prezentată o lucrare reprezentativă, însoțită de o scurtă biografie a autorului ei. De asemenea fiecare lucrare este analizată în detaliu, urmărindu-se anumite aspecte cu valoare de simbol.
     Așadar, este o lucrare ce potolește atât setea ochiului cât și pe aceea a minții, cititorul putându-se considera după parcurgerea ei un tânăr inițiat în istoria artei.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram