Romanul începe, foarte sugestiv, cu scrierea unei piese de teatru. Aceasta e cheia în care întreaga poveste trebuie citită şi înţeleasă. Iar asta pentru că, în ultimele pagini, romanul propune cititorului o răsturnare de situaţii, un joc despre care înţelegem că stă în centrul întregului roman, că e demonstraţia principală a acestuia. Ispăşire e un roman impecabil, care susţine o dublă ficţiune şi, deci, puterea extraordinară a naraţiunilor alternative; e, înainte de orice, o teză despre valoarea şi statutul ficţiunii, despre capacitatea de recuperare prin ficţiune. Şi, dincolo de aparenţe, nu e sub nici o formă o poveste de dragoste. Recomandat tuturor celor cărora le-a plăcut Harun şi marea de poveşti, de Salman Rushdie.