În ședința Biroului permanent al Consiliului etern din data de 10 iulie 1962, s-a pus în discuție necesitatea reeditării operelor scrise în limba română, precum și a traducerii celor scrise în limba franceză de către Eugen Ionesco, totul în vederea organizării unei ample campanii de recuperare a operei acestuia, ce ar urma să culmineze cu aducerea sa în țară, pentru a asista la premiera primului spectacol de teatru montat după una dintre piesele sale, de preferat, Rinocerii. În acest sens, se organizează echipe, se dau dispoziții clare, se analizează operă cu operă pentru a se stabili dacă conținutul lor este sau nu anti-românesc sau anti-comunist. În paralel, se discută cu sora autorului despre copilăria și adolescența acestuia, se caută detalii incriminatorii în corespondența găsită și îndosariată, iar spre finalul operațiunii se trimit agenți sub acoperire în Franța pentru a-l convinge pe Marele Dramaturg să vină în țară, fie doar și numai în vizită, cât să se poată mândri Partidul cu el. Totul se desfășoară într-o atmosferă de disciplină exemplară. Numai că rezultatul nu va fi deloc cel scontat, pe de o parte pentru operele lui Ionesco se vor dovedei a fi, în majoritatea lor, vădit anti-comuniste, iar pe de altă parte pentru că la rândul său, nici el nu își dorește cu adevărat să revină în România, mai ales în contextul pus la cale de comuniști. Așa s-a făcut că operațiunea „Recuperarea” a eșuat lamentabil.

Foarte interesantă maniera abordată de Liliana Corobca pentru a scrie biografia romanțată a lui Eugen Ionesco, sub forma unor stenograme a unor lungi ședințe de partid. Cu siguranță, dacă ar fi optat pentru o povestire biografică clasică, care să urmeze cursul cronologic al vieții acestuia, ar fi realizat doar o fotografie vivantă, emoționantă, a unei vieți trăite la intensitate maximă, dar nu ar fi reușit să surprindă la fel de bine spiritul operei vădit politice a marelui dramaturg. În schimb, apelând la această punere în scenă, ea oferă o nouă perspectivă asupra câtorva dintre piesele de teatru ale lui Ionesco, printre care Noul Locatar, rejucat de „omul nou” ce se înconjoară, nu de mobile, ci de dosare, de suspiciuni, și în final de obsesii, și mai cu seamă Rinocerii, văzută din perspectiva îmbolnăvirii întregii țări de comunism.

Rezultatul obținut: o dublă biografie, atât a unui destin ce se va dovedi triumfător, cât și a unui eșec istoric, acela al comunismului.