Un scriitor venezuelean condamnat pe viață, cu sau fără un motiv temeinic, care se vede nevoit să ducă o viață de fugar, ajunge pe o insulă despre care se crede că nu poate găzdui viața, dar pe care, totuși, s-au construit, cu ani în urmă, un muzeu, o capelă și un bazin de înot. Ajuns aici, el explorează întreaga insulă, i se confirmă că este complet nelocuită și se instalează într-una din camerele muzeului, încercând să își asigure existența hrănindu-se cu tot felul de fructe și rădăcini. Viața lui este însă dată complet peste cap în momentul în care pe insulă își face apariția un grup de oameni ce se comportă ca și cum ar fi trăit acolo dintotdeauna, dar care, atunci când se apropie de ei, lasă impresia că nici măcar nu îl văd. Dintre aceștia, îi atrage atenția o femeie, pe nume Faustine, de care se îndrăgostește iremediabil, dar pentru care se dovedește a fi la fel de invizibil. Dragostea pentru aceasta îl va purta într-o aventură bizară, la limita dintre nebunie și luciditate, desfășurată într-un decor pe cât de fantomatic, pe atât de concret.
„Invenția lui Morel”, roman de mici dimensiuni, se remarcă printr-o densitate tematică și stilistică aparte, fiind construit ca o îmbinare între S.F., roman psihologic, roman de dragoste și de aventuri. Jorge Luis Borges nu s-a sfiit să îl catalogheze, la data apariției sale, drept „un roman perfect”.
