Invazie Praga 68

Cartepedia
Cartepedia 27 Februarie, 2014
5

Evenimentele din august 1968, în Praga, au devenit cunoscute în lume mai ales prin fotografiile lui Josef Koudelka, care a fost nevoit să rămână anonim mulţi ani, până să şi le poată asuma public. Cam 5 mii de fotografii a reuşit el să declanşeze în prima săptămână a ocupaţiei Pragăi de către trupele sovietice şi aliaţii lor. Cu ajutorul unor prieteni, filmele au fost strecurate peste graniţă, ajungând ulterior în mâinile agenţiei Magnum Photos, care le-a publicat un an mai târziu sub semnătura Fotograf praghez (PP).

În 2013, albumul Invazie Praga 68 a apărut şi în versiune românească la editura Art. Pe lângă fotografiile în sine, multe din ele de un curaj nebunesc, albumul conţine şi destul de mult text: declaraţii făcute de civili, de Radioul Liber legal,  de autorităţile sovietice şi cele autohtone.

Fotografiile surprind numeroase situaţii extreme în care oameni blochează calea tancurilor, scandează diverse mesaje, străzi şi clădiri distruse, morţi şi răniţi, mesajele scrise pe ziduri, pancarte şi vitrine. Atmosfera din acele zile grele şi atitudinea cehilor de rând, deopotrivă tineri şi bătrâni, demnă, organizată şi unită în faţa tancurilor inamice, sunt captate în cadru cu multă acurateţe, curaj şi talent. Pe lângă valoarea lor artistică, imaginile lui Koudelka au şi o rară valoare documentară. Nici un film şi nici o carte nu au reuşit încă să redea mai bine acest moment dramatic din istoria Cehoslovaciei.

În urma invaziei, Koudelka s-a autoexilat în Anglia şi a continuat să-şi desfăşoare munca de fotograf prin alte părţi ale Europei, printre care şi România. Nu a mai revenit în Cehia până în 1990.

Invazie Praga 68
Invazie Praga 68
Josef Koudelka
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram