Max Blecher a fost unul dintre cei mai originali autori români din perioada interbelică, fiind afiliat curentului avangardist condus de Sașa Pană. Deși nu a trăit decât 29 de ani, a reușit să lase literaturii române un volum de versuri în manieră suprarealistă, Corp transparent, trei romane autobiografice: Întâmplări din irealitatea imediată, Vizuina luminată și Inimi cicatrizate, și o serie de alte eseuri filosofice, articole de presă, file de jurnal sau proze scurte răsfirate. Întrucât a fost un vitregit al sorții, fiind o fire singuratică și bolnăvicioasă (moartea sa prematură fiind provocată de o tuberculoză galopantă), mai toate scrierile sale sunt traversate de laitmotivul suferinței, al angoasei, al crizei existențiale.
Primul său roman, Întâmplări din irealitatea imediată, este și prima scriere cu caracter autobiografic. Deși nu este conceput sub forma unui jurnal, în paginile acestuia Max Blecher își rememorează câteva episoade marcante din copilăria și adolescența sa: primele angoase, prima experință sexuală, primele prietenii, prima dragoste adevărată și mai ales moartea jalnică și prematură a celei ce îi furase inima. Sunt de asemenea amintite și episoade ce ar fi putut fi chiar vesele, cum ar fi participarea la bâlciul instalat în localitatea sa, dar care, prin ochii excesiv de lucizi și de triști ai tânărului Blecher, capătă valențele distorsionate ale unor momente de adâncă mâhnire, deziluzie, suferință.
Dramatismul romanului Întâmplări din irealitatea imediată este accentuat și prin intermediul manierei stilistice în care este scris, Max Blecher înveșmântându-și fiecare amintire în hainele brodate cu metafore și epitete ale lirismului, încinse cu întorsături de frază atent lucrate din condei, astfel încât și datorită întinderii sale relativ redusă, acesta poate fi considerat și un poem fluviu în proză. Și când spun fluviu, am în vedere și capacitatea acestuia de a te răpi în apele sale învolburate, de a te trage, prin ochiuri de curent, la fundul albiei și a te scoate apoi abia viu la suprafața apei, aruncându-te, la finalul lecturii, la mal, cu mințile răvășite de durere.
