Un titlu uşor pedant pentru un roman, mai potrivit, poate, pentru un tratat filosofic. Nu şi dacă-l cunoaştem pe Kundera. Mie, una, îmi lipsesc etichetele pentru acest roman, cum e şi firesc când ştii că ai în mână o ficţiune a naibii de bună. Pe fundalul evenimentelor din primăvara anilor ’68, în Praga, se conturează trei existenţe: a Terezei, a lui Tomas şi a Sabinei. Ele se desfășoară foarte mult în jurul antitezei greutate-uşurătate (a fiinţei). Pentru a ilustra mai bine această dihotomie, Kundera foloseşte ca reper “dragostea”. Tereza, de exemplu, prin comportamentul ei erotic/afectiv personifică greutatea, iar pe Sabina o găsim la polul opus, cel al uşurătăţii – nu o leagă nimic de nimeni. Tomas însă oscilează de la o extremă la cealaltă.

Visele zbuciumate ale Terezei, arta Sabinei, căutările erotice ale lui Tomas – toate fac obiectul unei explorări demne de psihanaliză. Kundera îşi urmăreşte personajele pe mai multe fronturi: filosofic, istoric, psihologic, estetic - iar farmecul stă în felul în care orchestrează toate aceste elemente, fără a pierde firescul.

Praga anilor ’68 ar putea fi o altă ipostază a greutăţii; schimbările care se produc odată cu invazia rusească apasă greu umerii personajelor. Până atunci oarecum liberal, regimul devine dintr-o dată mohorât şi înecăcios.

Romanul însuși are o mare greutate… deşi, poate, Kundera căutase prin el mai degrabă uşurătatea.