Galina Râmbu (Rusia) scrie poeme intimiste, confesive, de dimensiuni ample, în care accentul pică pe sine, pe explorarea psihicului dar și a trupului său, pe viața de familie, pe copilărie. Câmpul lexical este de asemenea amplu, poeta circumscriind în versurile sale un întreg univers personal, din care nu lipsesc termenii tehnici, trimiterile la viața politică și socială, precum și la fantasmele ce-i populează visele: „timpul tace, întors în sine./ și bulevardul Cosmic vuiește după geam,/ scuipând pe cei beți pe cărările noroiase. visez/ că sânul meu putrezește, că, într-un sfârșit, am devenit femeie...”.
Poezia lui Vladimir Korkunov (Rusia) este de tip universalist, aș spune chiar cosmică, construită sub forma unor mici mozaicuri (poemele fiind de mici dimensiuni) în care se întrepătrund prezentul cu istoria, viața reală cu cea imaginară, natura cu tehnologia, lumea de pe pământ cu cea din înalturi, percepția asupra sinelui cu observarea distantă a celorlalți: „norul care a devenit oraș/ și orașul de sub el/ își aruncă mesaje/ prin rețeaua din fibră optică/ a ploii// stabilesc și rup relații diplomatice/ ciocnind avioane și păsări/ în zonele turbulenței politice/ prăbușindu-se iarăși și iarăși”.
Scriind poeme la hotarul dintre onirism și suprarealism, Lesyk Panasiuk (Ucraina) își propune să amelioreze câtuși de puțin cruzimea realității sociale, dar fără a face rabat de la înfățișarea ei într-o stare cât mai aproape de esență: „Merg pe stradă/ dar nu îmi aud pașii/ observ un cunoscut pe partea cealaltă a străzii/ îl strig vreau să-l salut/ dar din gura mea ies gloanțele tăcerii/ și nu știu de ce ele nu seamănă cu gloanțele liniștii”.
Practicând o poezie minimalistă, pe alocuri eliptică, Ecaterina Derișeva (Ucraina) explorează lumea tehnologiei, cu accentul pe sfera IT-ului și impactul pe care îl are aceasta asupra omului: „tehnofobii Vadim și Kirill din Yakutia/ împușcau în cabluri/ curățau republica de internet// sunt condamnați/ la doi ani de programare// Vadim a compilat credința/ Kirill a devenit un plug-in”.
Acestea sunt doar patru voci poetice din orchestra actualei poezii de expresie rusă, ce dovedesc din plin că spiritul profund al sufletului slav nu s-a pierdut odată cu trecerea timpului, ci s-a perpetuat, îmbrăcând la vremea potrivită noi și noi haine, pentru a se alinia poeziei mari din întreaga lume. Cei patru tineri se dovedesc astfel drept vrednici urmași cel puțin ai poeților ruși avangardiști, de la începutul secolului XX, dacă nu chiar ai întregii culturi milenare rusești.
