Filosoful și psihoanalistul Jacques Lacan, spunea într-un interviu:  „Cât de insuportabil ar fi dacă orizontul fundamental al vieții nu ar avea nicio limită?” Limitele limbajului impun limitele existenței noastre. Pentru Wittgenstein, limitele limbajului sunt limitele propriei sale minți.

„Însemnări postume. 1914-1951” este o carte de o expresivitate greu de întâlnit.  Cea mai frumoasă parte a filosofiei este cea scrisă ca și o compoziție poetică. Wittgenstein reușește, desigur, să-și exprime gândurile cu o delicatețe de care nu il credeam capabil.

Cartea este o colecție de meditații pe diferite subiecte: muzica, literatura, filosofia, sau doar întrebări la care nu așteaptă niciun răspuns.  E vorba de un sentiment pe care nicio denumire nu mi se pare că-l acoperă. Iar asta e limita limbajului meu.