Ce pot avea în comun Alexandru cel Mare, Jose Luis Borges și Peggy Guggenheim? La această întrebare ne răspunde Irene Vallejo în cea mai recentă istorie a cărții, INFINITUL ÎNTR-O TRESTIE, ultima apariție din ramura Mentor a colecției Anansi, cu titluri care jonglează între amintire, istorie documentată și ficțiune. Specializată în filologie clasică, Vallejo ne spune o poveste anacronică despre cum eternitatea lumii cunoscute poate fi conținută între paginile unor cărți și despre memorie ca dreptul nostru de urmași ai altor civilizații, toate într-o formă captivantă și uneori amuzantă.

Pornind de la scopul înființării bibliotecii din Alexandria, autoarea face legături și comparații între lumea antică și cea contemporană, desfășurând o hartă imensă care parcurge epoci și continente. Astfel, aflăm de ce au apărut primele manuscrise și de ce au depășit etapa unor unelte de arhivare a informației, dar  și despre diferitele moduri în care umanitatea a folosit scrisul pentru a păstra și arăta ceea ce era considerat important. De la a construi legende care să intre în cărți pentru a rămâne în amintirea tuturor până la a anexa o lume străină lumii interioare a fiecăruia, paginile de toate felurile au fost folosite mii de ani, atât în realitatea noastră concretă, cât și în ficțiune.

Am așteptat un an întreg această carte, cam de când a fost anunțată, iar o recenzie de câteva sute de cuvinte nu îi face dreptate, poate nici chiar una de câteva pagini. Vă îndemn să o deschideți și să descoperiți întreaga noastră lume scrisă păzită între cele două coperți.