În acest volum de proză scurtă, Gabriel García Márquez ilustrează o lume săracă, vitregită de soartă și de natură, o lume ai cărei oameni sunt captivi în neputință pentru că nimic nu mai depinde de ei. Într-o astfel de lume nu mai guvernează rațiunea. Și nici măcar sentimentul. Patronajul este deținut de superstiție, de nevoia de miracol, de magie. Astfel încât, tot ceea ce vine de undeva din afară, de departe, capătă instantaneu valoare de simbol, fiind un semn că mântuirea se apropie. Cu aceeași ochi avizi de minuni sunt priviți și îngerul-pasăre, și uriașul înecat și șarlatanul venit să le îndeplinească dorințele. Morala ar fi că acolo unde rațiunea este strivită de durerea sărăciei, diavolul aparențelor este la el acasă și joacă tontoroiul.
     O situație cu totul aparte o reprezintă povestea ce dă titlul volumului. Pentru Erendira, copila obligată de bunica sa să se prostitueze pentru a-și acoperi datoria, nu mai există nicio credință în nicio minune. În cazul ei rațiunea nu a murit, ci s-a pietrificat, nelăsând locul niciunei speranțe. Pe Erendira nici iubirea curată nu pare să o mai poată ajuta, pentru ea nu mai există decât fuga. Dar pentru a căpăta curajul să fugă, trebuie să își ucidă frica. Și cum frica ei s-a metamorfozat în bunica cea fără de suflet...