În viață

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 03 Decembrie, 2017
2598

Considerat unul dintre cei mai buni prozatori chinezi contemporani, Yu Hua a câștigat de-a lungul timpului atât recunoașterea cititorilor chinezi, cât și importante premii internaționale. În viață, de pildă, e un roman-fenomen în China, citit și vândut în milioane de exemplare. Un roman despre istoria din ultima jumătate de secol XX a țării peste care s-au abătut foametea, sărăcia, războaie civile, dar și revoluții culturale comuniste, fiecare eveniment cerându-și tributul său imens în victime, deseori nevinovate.

Povestea lui Fugui, eroul peste care trece jumătatea aceasta de secol, e o poveste de-un dramatism sfâșietor. Fără să fie un personaj pozitiv, Fugui străbate toate treptele societății chineze, de la înstărit, stăpân, așa cum e văzut în tinerețe, până la fugar, sclav pe pământurile altora. Nimic nu îi ocolește destinul zbuciumat. Moartea cerșește periodic noi vieți așa că toată lumea pe care Fugui o cunoște și la care ține se va destrăma, nelăsând mai nimic în urmă. Cu adevărat un Iov chinez, Fugui e un personaj care crede că poate stăpâni propriul destin, dar care pierde totul repede și brutal. Orice pas înainte sau orice încercare de reabilitare vor fi șterse de istoria mare: istoria conflictelor naționale, istoria construcției marelui comunism. Decăzut la rangul de simplu muritor de foame, orice curent violent politic îl lovește în plin și îl readuce la stadiul de ființă umilă, aproape inexistentă.

Yu Hua scrie un roman superb despre o China cuprinsă de frământări sociale și politice, o țară care nu se împiedică în proprii locuitori atunci când trebuie să construiască viitorul luminos. 

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram