Apariția unei astfel de cărți, astăzi, într-o epocă ultra-tehnologizată, când inclusiv viața la țară începe să se desfășoare sub zodia mașinilor, poate părea de-a dreptul un act de nebunie. Cui i-ar folosi o carte pentru copii în care acestora li se explică cum se construiau casele românilor acum circa 70 – 80 de ani, și cum au trăit bunicii sau străbunicii lor. Și totuși, nu este chiar așa o pierdere de vreme și o cheltuială inutilă de hârtie. Pentru că nu este deloc rău ca cei mici să cunoască și aceste lucruri. Pot astfel înțelege mai bine gândirea bătrânilor care-i înconjoară, și pot în acest fel să stabilească relații mai bune cu aceștia. Se poate evita, astfel, un fals război între generații.

Cât despre cei care nu mai au bătrâni prin preajmă, cartea aceasta mai are un rol, aș spune chiar practic: de a-i ajuta să înțeleagă ce reprezintă fiecare dintre exponatele de la Muzeul Satului sau de la Muzeul Țăranului Român. Să nu creadă, bieții copii, că au văzut O.Z.N.-uri.

Dincolo de această glumiță, îmi exprim sincer convingerea că nu este indicată o rupere completă și bruscă între generații. Că și cei de azi trebuie să știe cum au trăit cei de ieri.