Joachim Fest strânge informaţii, strânge declaraţii, pune cap la cap jurnalele celor care au supravieţuit şi care au fost alături de Hitler până la sfîrşit, face ordine în haosul hârţogăraiei comuniste şi reuşeşte, cât îi permit informaţiile existente, să recreeze minuţios ultimele zile din viaţa Führer-ului. Simpla trecere în revistă a unor informaţii, pe care, în mod normal, le deţineam deja, nu face din volum unul bun. Analiza istoricului asupra evenimentelor care au zguduit o 

naţiune şi asupra personalităţii Führer-ului este cea ce face din prezenta carte un studiu valoros care merită citit şi recitit.

Germanii care beau, şi cântă, şi vagabondează, şi caută de mâncare, şi încearcă să îşi găsească neamuri pierdute, şi umblă prin gunoaie pe străzile distruse ale Berlinului transformat în terenul de joacă al diavolului sunt surprinşi de Joachim Fest rostind “Ei na, până la urmă nu e sfârşitul lumii…”. Nu, nu este sfârşitul lumii, aşa cum l-a anunţat Hitler la începutul răboiului şi cum l-a subliniat din nou spre finalul Reich-ului, dar este sfârşitul unei epoci, al unei vechi ordini şi al unui continent. Un sfârşit pe care nimeni nu l-a întrevăzut la momentul respectiv cu excepţia, culmea, a dementului care a pornit şi proiectat acest sfârşit. Şi da, impresia care rămâne este aceea că, până la urmă, Hitler şi-a îndeplinit menirea pentru care se considera ales de providenţă: 

distrugerea lumii vechi pentru a lăsa noua lume să se nască…