Chantal și Jean-Marc formează împreună un cuplu bizar. Sau cel puțin judecând după rigorile accepțiunii uzuale a ideii de cuplu. Cei doi își spun unul altuia și fiecare sieși că se iubesc și nu pot trăi unul fără celălalt. Dar, cu toate acestea, Jean-Marc se surprinde în ipostaza de a o confunda pe Chantal cu o altă femeie, iar Chantal se îndepărtează relativ rapid de Jean-Marc în momentul în care începe să primească scrisori anonime prin care este curtată cu eleganță și bun simț. Pâna la finalul romanului, relația lor va cunoaște o serie de întorsături de situație spectaculoase, și, grație talentului și inspirației lui Kundera, va urca până la limita dintre real și fantastic, dintre vis și realitate. Dar asta doar la nivelul poveștii în sine. Căci speculațiile psihologice și filosofice în care este aruncat cititorul sunt mult mai adânci decât lasă să se vadă o lectură frugală, gravitând în jurul unei dilemei existențialiste ce nu ar trebui să fie deloc expediată în neant, mai înainte de a a fi lămurită: oare eu cel din fața celuilalt, sunt același cu eu cel din fața mea?