Volumul „Hoțul cinstit” reunește patru povestiri dostoievskiene, din familia tematică a „Oamenilor sărmani”, în sensul că personajele ilustrate în acestea sunt oameni ce trăiesc, într-o formă sau alta, fatalități implacabile. Fetița din „Pom de Crăciun și nuntă” nu poate opune nicio rezistența împotriva hotărârii părinților săi de a o mărita, imediat ce împlinește vârsta minimă legală pentru căsătorie, cu un domn mult mai în vârstă decât ea, doar pentru că acest mariaj aranja de minune afacerile familiei; visătorul netămăduibil din „Nopți senine” își trăiește drama de a nu reuși să o facă pe fata de care s-a îndrăgostit nebunește să-l iubească la rându-i, aceasta preferând să se întoarcă la o mai veche iubire pierdută ce-a revenit subit în viața ei; bețivul din „Hoțul cinstit”, dincolo de faptul că nu poate scăpa de patima alcoolismului, trăiește drama infinit mai mare de a nu se împăca cu propria conștiință, pentru faptul că, împins de sărăcie, fură o pereche de pantaloni de la binefăcătorul său, iar micul orfan din „Crăciun”, ieșit la cerșit pe străzi pe un ger cumplit, se stinge efectiv din viață, printre privirile nepăsătoare ale oamenilor.
De bună seamă, în fiecare dintre aceste patru povestiri sunt imortalizate, ca în fiecare scriere dostoievskiană, de altfel, secvențe sau nuanțe ale sufletului slav, care se definește, generic vorbind, prin caracterul său pătimaș, rusul exagerând, ducând la extrem, fără deosebire, fiecare trăire a sa, fie în zona patetismului sau a scrupului moral, fie în zona opusă, a laxismului, a voluptății, a avariției, a păcatului în general.
