De cele mai multe ori, poezia este considerată exclusiv apanajul poeților, adică a celor care și-au dedicat viața în mod asumat poeziei și care merg la evenimentele culturale în această calitate oficială. De asemenea, din cele mai vechi timpuri, poeții s-au grupat în diverse generații, mișcări, grupări, cenacluri, astfel încât, pentru cei interesați de lumea poeziei, personajele sunt de regulă cunoscute. Așa am crezut și eu până să descopăr acest volum de poeme semnat de Jean-Lorin Sterian, pe care nu l-am întâlnit prin cercurile poeților. Și aceasta deoarece el face atât de multe lucruri faine încât presupun că nu are timp fizic să se afișeze pe la evenimente exclusiv poetice. Este jurnalist, scenarist, regizor, antropolog, și printre picături, scriitor. 

Ceea ce m-a surprins în mod foarte plăcut la „Home Alone 3” a fost unitatea, atât  tematică, poemele gravitând în jurul motivului singurătății, cât și la nivelul discursului poetic, acesta putând fi definit ca unul auto-ironic asumat. De altfel, din punct de vedere al esteticii abordate, Jean-Lorin Sterian se apropie, grație tonului confesiv,  de douămiism, deși se poate lesne observa că aceasta este mai degrabă o întâmplare decât o adeziune asumată la acest curent, el rămânând totuși un rebel.