Chiar la începutul cărții, prin decembrie 1931, când Anaïs Nin îl întâlnește pentru prima dată pe Henry Miller, Eduardo, verișorul scriitoarei, îi mărturisește înspăimântat: „Tu te îndrăgostești de mințile oamenilor.” Era, desigur, înspăimântat de gelozie, căci acesta era punctul ei vulnerabil, iar minți extraordinare a întâlnit toată viața. Seria de jurnale ale lui Nin, cel puțin cele publicate în limba română – Henry și June, Incest și Foc – fac parte din „literatura” de calitate, literatură fără ficțiune și, mai mult, literatură erotică fără pornografie. Fiindcă autorea se îndrăgostește de minți umane. De creativitate, de artă, de idei. Are nevoie de imaginație pentru a iubi și trăi mai departe. Un trai molcom și sigur nu-i îndeajuns de bun, se simte bine numai printre cei cu o poftă de viață care freamătă precum a ei. Iar toată această agitație plăcută te molipsește. Stilul literar al lui Anaïs Nin este viu și molatic, se agață de tine și nu-ți mai dă drumul, nici măcar la finalul cărții.