Grația divină/Grace

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 17 Mai, 2020
1969

Domnul Kernan, un voiajor comercial, este găsit la baza unei scări a unui bar, rănit destul de grav și beat turtă. În timp ce poliția, chemată la fața locului, încearcă să afle cum de a ajuns în acea stare, își face apariția în local și domnul Power, un vechi prieten al domnului Kernan și se oferă să îl ducă acasă. Astfel, află de la soția acestuia că de o bucată de timp umblă mai mult beat și ca atare nu își mai îndeplinește datoriile de cap de familie. Pentru a-i veni în ajutor deznădăjduitei doamne Kernan, dar și prietenului său căzut în gheara „demonului alcool”, domnul Power pune la cale un plan: împreună cu alți trei prieteni, domnii Cunningham, M’Coy și Fogarty, îi fac o vizită domnului Kernan, aflat încă în convalescență și dintr-una în alta încep să vorbească despre intenția lor de a face o retretă, adică o spovedanie de grup, în ideea că înflăcărarea lor aproape mistică îl va determina și pe prietenul lor să își reanalizeze, cu ochi critic, viața spirituală și astfel să renunțe la păcatul beției. Le va fi dat oare roade planul? 

James Joyce își încheie povestea fără a ne lămuri pe deplin dacă domnul Kernan a câștigat în lupta sa cu păcatul. De altfel, astfel de lupte nu se câștigă așa ușor, ci pot dura chiar și o viață întreagă. Dar, cel mai probabil, nu asta a fost miza acestei nuvele, ci o portretizare, cvasi-realistă a modului în care irlandezii unei anumite categorii sociale, anume burghezia, se raportau la viața religioasă. Iar dacă ținem seama de faptul că toată teologia pe care cei patru prieteni ai domnului Kernan o debitează la căpătâiul acestuia, cu o devoțiune mimată exemplar nu era altceva decât parte dintr-un plan, ne putem imagina care era, în mod real, concepția lor despre cele duhovnicești. 

Dincolo de aceasta, nuvela lui Joyce se distinge prin umorul fin strecurat printre rânduri și mai ales prin eleganța fiecărei fraze pe care o așterne pe hârtie. Eleganță ce poate fi verificată și prin raportarea la original, dat fiind că această ediție a cărții este una bilingvă.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram