Domnul Kernan, un voiajor comercial, este găsit la baza unei scări a unui bar, rănit destul de grav și beat turtă. În timp ce poliția, chemată la fața locului, încearcă să afle cum de a ajuns în acea stare, își face apariția în local și domnul Power, un vechi prieten al domnului Kernan și se oferă să îl ducă acasă. Astfel, află de la soția acestuia că de o bucată de timp umblă mai mult beat și ca atare nu își mai îndeplinește datoriile de cap de familie. Pentru a-i veni în ajutor deznădăjduitei doamne Kernan, dar și prietenului său căzut în gheara „demonului alcool”, domnul Power pune la cale un plan: împreună cu alți trei prieteni, domnii Cunningham, M’Coy și Fogarty, îi fac o vizită domnului Kernan, aflat încă în convalescență și dintr-una în alta încep să vorbească despre intenția lor de a face o retretă, adică o spovedanie de grup, în ideea că înflăcărarea lor aproape mistică îl va determina și pe prietenul lor să își reanalizeze, cu ochi critic, viața spirituală și astfel să renunțe la păcatul beției. Le va fi dat oare roade planul? 

James Joyce își încheie povestea fără a ne lămuri pe deplin dacă domnul Kernan a câștigat în lupta sa cu păcatul. De altfel, astfel de lupte nu se câștigă așa ușor, ci pot dura chiar și o viață întreagă. Dar, cel mai probabil, nu asta a fost miza acestei nuvele, ci o portretizare, cvasi-realistă a modului în care irlandezii unei anumite categorii sociale, anume burghezia, se raportau la viața religioasă. Iar dacă ținem seama de faptul că toată teologia pe care cei patru prieteni ai domnului Kernan o debitează la căpătâiul acestuia, cu o devoțiune mimată exemplar nu era altceva decât parte dintr-un plan, ne putem imagina care era, în mod real, concepția lor despre cele duhovnicești. 

Dincolo de aceasta, nuvela lui Joyce se distinge prin umorul fin strecurat printre rânduri și mai ales prin eleganța fiecărei fraze pe care o așterne pe hârtie. Eleganță ce poate fi verificată și prin raportarea la original, dat fiind că această ediție a cărții este una bilingvă.