Galapagos

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 18 Aprilie, 2017
2545

Galapagos este un roman despre apocalipsă, cu o tematică SF, însă când citești un roman de Kurt Vonnegut știi de la prima pagină că totul e un pretext. Și chiar așa este. Naratorul, fantoma unui fost militar în Vietnam, ne povestește ce s-a întâmplat cu omenirea la un milion de ani distanţă de prezentul evenimentelor la care vom asista pe parcursul celor trei sute și ceva de pagini. În viitor oamenii sunt tâmpituți, au un creier incapabil de a rezolva lucruri complicate, sunt pescari meticuloși, dotați cu aripioare și blană și trăiesc, în medie, cam jumătate din viața noastră de acum. De altfel, văzuți de un om din prezent, acești oameni ar părea o rasă foarte diferită, înrudită mai degrabă cu focile decât cu rasa umană.

Această rasă e descendenta unui grup minuscul de oameni, naufragiat pe una dintre insulele Galapagos, în urma unui concurs ciudat de împrejurări, care de care mai absurde și, ca să fim cinstiți până la capăt, de-a dreptul tâmpite. Vonnegut alege să descrie momentul de cotitură al rasei umane când un microb va face ravagii și va duce treptat la extincție. Însă pe el nu evenimentele cu adevărat importante îl interesează, ci mai degrabă acel mic grup de oameni, adunați datorită unei curse de croazieră care nu va mai avea loc și a unui conflict militar care va distruge orașul-port în care se află vaporul și, inevitabil, va ucide o parte dintre personaje.


Kurt Vonnegut ne povestește de la început ce se va întâmpla, cine va muri și de ce, alegând apoi să joace cu cititorul său un joc cinic, amuzant, deseori dement, în care întâmplările importante sunt amânate la nesfârșit și cititorul e invadat de mici detalii și mici povești din biografia acelor personaje prinse în jocul croazierei. Un joc de-a șoarecele și pisica cu trimiteri în viitor și în trecut, un joc atât de specific scriiturii lui Vonnegut care construiește detalii minuțioase pentru a le dărâma dintr-un singur cuvânt.


Galapagos e unul dintre romanele foarte specifice artei lui Vonnegut, o introducere cum nu se poate mai nimerită în literatura acestui colos al postmodernismului american.

Galápagos
Galápagos
Kurt Vonnegut
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram