În romanul Idiotul, Dostoievski afirmă că „Frumusețea va mântui lumea”. Aceste cuvinte l-au fascinat pe eruditul german Anselm Grün atât de mult, încât, pornind de la ele a dezvoltat un amplu eseu despre frumusețe. Întrucât formarea acestuia este în egală măsură și teologică și filosofică, micul său tratat se sprijină pe doi piloni la fel de puternici, unul întruchipat de concepțiile anticilor greci, Platon și Aristotel, iar celălalt de Sfintele Evanghelii atribuite lui Luca și Ioan, peste care așează, unificator, concepția lui Plotin, la rândul său filosof și premergător al teologilor. Astfel, concluzia la care ajunge Grün, punând cap la cap aceste concepții, și pe care o dezvoltă la rândul său, aplicând-o mai multor categorii ce iradiază din nucleul de bază al vieții și al culturii, este aceea că frumosul sau frumusețea se identifică cu tot ceea ce este firesc, originar, armonios, din tot ceea ce nu a cunoscut răul, ceea ce pentru cei religioși se traduce ideal prin tot ceea ce a fost creat de Dumnezeu și tot ceea ce poate conduce omul la izvoarele sale divine.

Ceea ce surprinde în mod plăcut la eseul despre frumusețe al lui Anselm Grün este chiar frumusețea scriiturii, prin aceasta înțelegându-se că în tot ceea ce scrie el nu se abate câtuși de puțin de la regula firescului, că indiferent de instrumentalul teoretic abordat, fie el filosofic sau teologic, el caută să se exprime cât mai clar, cât mai pe înțelesul tuturor, fără a face exces de erudiție în niciuna dintre cele două direcții. Astfel, această carte de mici dimensiuni poate fi un veritabil ghid pentru redescoperirea adevăratei frumuseți a vieții și a lumii, ce se adresează tuturor oamenilor, indiferent de formarea intelectuală și bineînțeles, indiferent de credința fiecăruia.