Fram, ursul polar

Andrei Pârva
Andrei Pârva 05 Aprilie, 2019
1183

Editura Arthur ne propune o reeditare a romanului Fram, ursul polar cu excelentele ilustrații ale lui Dan Ungureanu. Fram, ursul cel alb, era cel mai iubit animal din cadrul circului Struțki. După ce își fac reprezentația pe scenă tigrii, elefanții, clovnii, acrobații, caii, maimuțele, toată lumea așteaptă să intre în scenă Fram, care avea talentul sa îi bucure cel mai mult pe spectatori, lăsându-le o amintire frumoasă.

Reprezentația lui Fram nu se compara cu absolut nici un spectacol. Însă la ultima reprezentație Fram a întârziat să apară și după mai multe clipe de pauză ursul și-a făcut apariția, dar a refuzat să facă vreo acrobație. Fram a fost luat de niște eschimoși de lângă mama sa pe care au omorât-o și a fost vândut, ajungând în cele din urmă la circul Struțki. Directorul circului a fost sfătuit să-l ducă înapoi pe Fram în ținuturile polare deoarece bietul animal suferă de dor. Fiind îmblânzit, ursul se descurcă greu în sălbăticie nereușind să-și procure singur hrană. El nu poate ucide focile deoarece s-a jucat cu ele la circ și nu reușește să se împrietenească cu ceilalți urși, deși își dorește acest lucru deoarece aceștia fug de el când îl văd făcând figuri de circ. În cele din urmă Fram se împrietenește cu un pui de urs rămas orfan, însă văzând că acesta începe să-l copieze, făcând tumbe, sărind sau salutând în două picioare, Fram decide să-l părăsească deoarece crede că îi va face rău, urmând alte aventuri pentru ursul polar.

Fram reprezintă un simbol al dezrădăcinării, al celui care își părăsește locurile natale, având urmări tragice. Fram își pierde echilibrul deoarece a luat drept realitate o lume falsă, cea a circului, iar întoarcerea în lumea sa nu mai este posibilă deoarece nu se mai poate adapta la firescul vieții polare.

Fram, ursul polar
Fram, ursul polar
Cezar Petrescu
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram