Gaétan Soucy reuşeşte cu Fetiţa care iubea prea mult chibriturile să stârnească interesul pentru proza lui, însă, mai mult decât această atracţie la nivelul scrierilor sale, să arate încă o dată că literatura de calitate nu trebuie să însemne doar respectarea cu stricteţe a unor şabloane (discursive, narative, estetice), cât ieşirea din interiorul acestora şi pătrunderea într-o zonă nouă, complexă şi bogată. Un roman pe care îl recomand oricui poate trece peste duritatea, peste absurditatea şi, până la un punct, peste aparenta lipsă de logică a poveştii. Un roman dificil, fascinant, cum rar se scrie.