Félix și izvorul invizibil

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 08 Decembrie, 2020
1969

Félix este un puști de doisprezece ani ce trăiește împreună cu mama lui, Fatou, în Paris, unde aceasta deține o cafenea, denumită foarte inspirat, La Muncă, un local plin de viață ce adună la un loc o societate destul de pestriță, dar care se va dovedi la momentul oportun capabilă de o solidaritate rar întâlnită. Félix nu își cunoaște tatăl, dar nici nu simte în asta o problemă, fiind absorbit cu totul în aura de dragoste a mamei sale pe care o divinizează. Știe doar că pe tatăl său îl cheamă Saint-Esprit, ceea ce îl face să se simtă cumva special, considerând că are ceva în comun cu Iisus.

 

Fatou este originară din Senegal, fiind însă jumătate mauritană, dar nu și-a mai revăzut țara natală de la vârsta de cincisprezece ani, când a fost ajutată de un vecin curajos să fugă de acolo pentru a scăpa din masacrul de epurare etnică ce izbucnise ca urmare a unor neînțelegeri între senegalezi și mauritani. Fiul ei însă se consideră pe deplin francez și mai cu seamă parizian. Cei doi trăiesc fericiți, împreună cu marea familie a stâlpilor de cafenea, până în momentul în care, aflând despre gravele nereguli fiscale pe care le moștenise fără să știe de la fostul proprietar al cafenelei, Fatou întră într-o stare pe care medicii francezi au diagnosticat-o ca fiind depresie. Pentru a o salva, este chemat mai întâi „unchiul” Bamba, din Senegal, care apelează la tot felul de vrăjitori ce se dovedesc a nu fi decât niște șarlatani. Ca prin minune își face apariția și Saint-Esprit, care, sfătuit de un vraci, de data aceasta autentic, ce reușește să vadă adevărata problemă a lui Fatou, aceea că și-a pierdut conexiunea spirituală cu strămoșii și originile sale africane, o ia pe aceasta și pe Félix și merg în Senegal. Aici, ajutați de un alt șaman veritabil, reușesc să o readucă la viață pe Fatou, iar Félix primește și o minunată lecție de viață.

 

Noul roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt spune o poveste foarte complexă, despre imposibilitatea omului de a trăi desprins de rădăcinile sale și ale strămoșilor săi, despre latura spirituală sau izvorul invizibil al tuturor lucrurilor din natură, despre puterea sufletului omenesc de a readuce la viață spiritele altor lucruri sau ființe și de a le oferi odihnă, eliberându-le din moartea lor ființială, despre simboluri și încărcătura lor energetică, și bineînțeles despre puterea prieteniei, a iubirii, a iertării și a asumării.

Félix și izvorul invizibil
Félix și izvorul invizibil
Eric-Emmanuel Schmitt
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram