Jean de la Fontaine a trăit demult, tare demult, cu peste trei sute de ani în urmă. Și atunci cum se face de fabulele sale s-au transmis generație după generație, până inclusiv în zilele noastre? Iar răspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru că în tot acest timp, ele au rămas actuale, ilustrând perfect metehnele, sau mai pe înțelesul celor de astăzi, defectele anumitor oameni și ale societăților în general. 

În fond, nu se repetă de veacuri scenariul cu greierii, alias artiștii, care ne bucură sufletele și cu furnicile care nu consideră necesar să le plătească munca, taxându-i drept paraziți ai societății, neproductivi? Nu este oare și azi plină lumea de corbi creduli ce se lasă păcăliți de vulpi șirete (și aici fabula poate ilustra diverse situații sociale, găsindu-și corespondent în politică, în mass-media, în industria jocurilor de noroc sau a loteriilor de tot felul)? Nu suntem noi, cei mici, asemenea broaștelor din iaz, victime colaterale ale războaielor dintre bivolii cei mari și influenți? Dar cu siguranță cea mai actuală fabulă a lui La Fontaine rămâne cea cu pădurea care-i furnizează toporului coadă și apoi se miră de ce este tăiată...

Dar nu doar perpetua lor actualitate contribuie la transmiterea fabulelor din generație în generație, ci și faptul că ele se adresează în egală măsură, atât celor mici, cât și celor mari, dacă nu cumva chiar mai ales celor mari. Căci, nu defecte ale copiilor sunt ilustrate în ele, ci ale celor maturi, ale celor ce se cred înțelepți, dar de fapt sunt naivi și fac mereu greșeli copilărești.