Evanghelia Mariei (Miriam din Magdala)

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 29 Decembrie, 2018
1969

Evangheliile apocrife, adică cele ce nu fac parte din canonul oficial al Sfintei Scripturi, alcătuit de către Biserică, au stârnit dintotdeauna reacții dintre cele mai diverse. Personal, am evitat până mai acum ceva vreme să mă încumet să citesc vreuna. Dar nu din preconcepții de ordin teologic, ci mai degrabă din precauție, știind că în problemele teologice delicate trebuie să fii foarte atent în ceea ce privește autoritatea științifică a celui ce realizează studiul. 

Așa se face că, în momentul în care am văzut această carte, mai întâi am căutat informații despre autor. Iar când am aflat că Jean-Yves Leloup este preot ortodox, punct în care a ajuns după etape de studiu în domenii diverse, ca filosofia și psihologia, și că inclusiv în plan teologic a explorat mai multe dimensiuni, pornind de la ordinul catolic dominican și încheind ca preot ortodox, după o escală spirituală în Athos, mi-am zis că este cu siguranță o autoritate demnă de luat în serios. Și, din fericire, nu m-am înșelat absolut deloc. Întrucât acesta se apleacă asupra manuscrisului Evangheliei atribuită Mariei Magdalena, descoperit în 1945 în biblioteca de la Nag-Hammadi, cu maxim de luciditate și obiectivitate, ba chiar aș îndrăzni să cred, cu smerenie și cu dragoste frățească. Nu am găsit în comentariul său absolut niciun pasaj în care să desconsidere vreuna din părțile ce ar fi fost interesate de studiul acestui manuscris. Nu caută nici să forțeze mâna autorităților ecleziale pentru recunoașterea acestei evanghelii ca fiind autentică și canonică, și de asemenea, nu dă apă la moară nici fanaticilor religioși care văd în orice atitudine rezervată a Bisericii semnele clare ale unei conspirații. El caută pe cât posibil să apropie acolo unde este cazul evanghelia aceasta de cele canonice, prin paralelisme obiective pe text, iar acolo unde diferențele sunt evidente, caută să analizeze mai degrabă cu instrumentarul filosofului sau al psihologului. Așa se face că, inclusiv în cazul delicatei probleme privind existența unei anume intimități între Hristos și Maria Magdalena, el oferă o perspectivă cum nu se poate mai obiectivă, evitând pe cât posibil orice formulare scandaloasă sau care ar putea genera reacții adverse. 

Așadar, un comentariu foarte bine realizat, asupra unei evanghelii pe nedrept damnate. Recomand lectura și studiul acestei cărți tuturor celor ce se simt pregătiți să citească și altfel o evanghelie, fie ea și apocrifă. Cum altfel? În primul rând, cu mintea coborâtă în inimă.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram