Davis Sedaris avea căteva dificultăţi de vorbire. Încerca, din pricina aceasta, să evite orice cuvânt care conţine echivalentul în limba română al lui „ş”. De fapt, încearcă să scoată din propoziţia titlu cuvântul „nice”, lucru pe care şi traducerea în română l-a respectat. Ceea ce nu am înţeles nici până acum este de ce nu s-a respectat mai degrabă ideea textului şi, din mutaţia gramaticală pe care a suferit-o fraza autorului nu s-a eliminat ceea ce era mai important: ş-ul.
Problemele de structură şi de traducere probabil că pot fi trecute cu vederea (atunci când nu apar în titlul unei cărţi, bineînţeles), dar cu această stare de început cartea mi s-a părut, până la capăt, greu de înghiţit. Situată între stand-up comedy şi carte de memorii, apropiată mai curând de capătul din urmă, pentru mine care nu am reuşit să identific decât vagi urme de umor, Eu o să vorbeşte frumos cândva este cu siguranţă o carte care îi va entuziasma pe unii, lasându-i indiferenţi pe alţii, o carte care se judecă variabil în funcţie de gusturi şi care poate fi, pentru unii, o distracţie grozavă de vacanţă.
