Umorul japonez se aseamănă cu cel britanic – e mai greu de prins. Eu, motanul este o comedie povestită din perspectiva unei pisici deosebit de arogante, care analizează plină de sarcasm viețile stăpânilor săi și ale oamenilor cu care aceștia interacționează. Cartea este lungă, are peste 600 de pagini. Din acest motiv, ar putea părea plictisitoare. Însă, dacă ai reușit să prinzi gustul umorului japonez, pe care îl pomeneam ceva mai devreme, n-ai să te plictisești nici măcar o clipă.

Motanul nu are nume. În aproape toate aspectele se aseamănă unei pisici obișnuite. Îi place să stea tolănit în camera profesorului Kushami, nu prinde șoareci, se strecoară pe oriunde ar putea să mai asculte conversații (este un motan tare curios), la un moment dat, s-a îndrăgostit de pisica vecinilor.  Cu toate acestea, se dovedește a fi un observator fin și un critic aprig și de neînduplecat. Nu e greu să ajungi să-l îndrăgești.