Eseuri de îndrăgostit

Cartepedia
Cartepedia 11 Martie, 2014
5

Dacă ar fi să citești întâi și-ntâi titlurile capitolelor, vei avea impresia ca ai dat peste o carte introductivă în filosofie. Într-un fel, vei avea dreptate. Filosofia s-a ocupat, printre altele, și despre dragoste, poate prea puțin, după cum credea Ortega y Gasset, iar dacă nu a vorbit precis despre așa ceva, nu înseamnă că toate acele idei abstracte și școli de gândire nu pot fi aplicate unui sentiment atât de comun și puțin înțeles precum e dragostea. Cartea îmbină povestea de iubire, cu obișnuita ei intrigă, tandrețe, chiar și doza de “sirop” înțeleasă numai de îndrăgostiții în cauză, gelozie și durere, cu observația rece, pe alocuri filosofică, pe alocuri psihologică sau sociologică, cu scheme, desene și alte tabele. Nu cred să fi dat peste multe asemenea analize complexe ale relațiilor moderne.

Ce mi-a plăcut: unul dintre cele mai plăcute romane de dragoste contemporan, plin de umor, dar și de seriozitate.

Ce nu mi-a plăcut: lipsit de optimist, prin urmare nu l-aș recomanda cuplurilor fericite.  Când mi-a fost împrumutată această carte pentru prima citire, colegul de la care am luat-o m-a avertizat cu vădită amărăciune: “Ai grijă, s-ar putea să te transformi într-o cinică până la final”.

Eseuri de îndrăgostit
Eseuri de îndrăgostit
Alain de Botton
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram