Epoca de fier e un roman politic, polemic, istoric. Redă sfârşitul vieţii unei femei îndurerate, martoră a sfârşitului unui regim politic rasist.

Coetzee inventează o poveste, o scrisoare, 2-3 personaje doar pentru a ne arăta decorurile. Un roman în care trebuie să ştii, vrând-nevrând, să priveşti mereu îndărătul protagoniştilor, pentru  a vedea lumea aşa cum o vede autorul şi aşa cum nu ar trebui să fie.

  Ce mi-a plăcut: momentele în care Coetzee e mai grav şi mai nietzschean decât Nietzsche. Epoca de fier vine înaintea epocii de bronz. „Cât va mai trece, oare cât va mai trece până când se întorc în ciclurile lor epocile mai blânde, epoca de argilă, epoca de pământ? O mamă de familie, spartană, cu inima de fier, aducând pe lume fii pentru naţiune“.

Ce nu mi-a plăcut: vocea bărbatului care se aude mereu, deşi ambiţia autorului a fost aceea de a avea o femeie în chip de narator