Despre viața și opera marelui muzician român George Enescu nu s-au scris de-a lungul timpului prea multe cărți în limba română, iar cele care s-au scris, au apărut în mare parte la edituri de specialitate, fără o largă distribuție. Poate cele mai vizibile au fost cele semnate de Bernard Gavoty, Amintirile lui George Enescu (editura Curtea Veche) și de Noel Malcom, George Enescu. Viața și muzica (editura Humanitas). Așadar, cartea lui Dan Coman este mai mult decât binevenită, este de-a dreptul necesară, mai cu seamă pentru că este scrisă sub forma unui roman biografic, ceea ce o face accesibilă tuturor cititorilor, indiferent de vârstă și de formarea lor profesională. Ar fi greu de spus dacă Enescu. Caiete de repetiții aduce elemente de noutate în ceea ce privește datele biografice cunoscute despre George Enescu. În fond, și autorul „caietelor” s-a folosit la rându-i de bibliografia deja existentă. Cel mai probabil Dan Coman nu a făcut altceva decât să rezolve puzzle-ul vieții marelui muzician roman, din bucățile dispersate în diversele cărți pe care le-a consultat. Iar acest lucru i-a ieșit de minune.
Însă ceea ce aduce cu adevărat nou biografia romanțată a acestuia este faptul că reușește să picure suflet în „statuia” care îl înfățișează pe Enescu în toate celelalte biografii. Sub condeiul lui Dan Coman, George Enescu trăiește intens, suferă din cauza restricțiilor din copilărie, își iubește părinții și suferă din cauza suferințelor acestora, resimte dorul de casă, se frustrează când dă greș, se revoltă când se simte nedreptățit, iubește timid, apoi adolescentin. Leagă prietenii și li se dedică cu loialitate. Pe Maruca Cantacuzino o iubește cu patimă. Este rănit în dragostea sa și nu se sfiește să o arate, dar iartă totul în numele iubirii. Și mai ales, își revarsă întregul suflet în fiecare dintre operele sale, și se dedică trup și suflet fiecărui pas pe care îl face în lumea muzicii. Astfel, cel care până acum trecea drept un sfinx, un robot pentru care nu a contat decât muzica sa, care a muncit extem de mult la tehnica sa muzicală, poate fi privit de acum și ca un om, în deplinătatea cuvântului, un om care nu și-a inhibat nicidecum emoțiile și sentimentele, ci le-a dat glas ori de câte ori acestea s-au manifestat în sine. Altfel spus, Dan Coman l-a readus la viață pe George Enescu, a însuflețit sfinxul, și pentru aste nu avem decât să-i mulțumim.
