Elizabeth Costello

Vlad Zver
Vlad Zver 31 August, 2015
811

Ficţiunea lui J. M. Coetzee e arareori doar ficţiune. Mereu pătrund prin pânza groasă si bine ţesută a scriiturii, a poveştii, un şuvoi de gânduri, o săgeată argumentativă, o serie de subiecte tari, de meditaţii asupra vieţii şi singurătăţii, asupra drepturilor oamenilor şi animalelor, asupra scriiturii şi asupra morţii. Elizabeth Costello se plasează, din acest punct de vedere mai curând la capătul dinspre nonficţiune, al operei lui Coetzee, din care poţi oricând să dai la o parte cu totul personajele inventate şi să rămâi cu aceiaşi carte, dar, de data aceasta cu un eseu intitulat, probabil, Opt lecţii.

Citatul preferat: „Cititul nu este un mod de recreere tipic african. Muzica, da; dansul, da; mâncatul, da; vorbitul, da – vorbitul fără oprire. Dar cititul ni s-a părut nouă, africanilor, întotdeauna o activitate ciudat de solitară. Ne stânjeneşte. Când noi, africanii, vizităm marile oraşe europene, observăm cum, în trenuri, oamenii scot cărţi din genţi şi buzunare şi se retrag în lumi solitare. De câte ori cartea iese la iveală, e ca o pancartă ridicată: Lasă-mă în pace, citesc, zice pancarta. Ce citesc e mult mai interesant decât ai putea fi tu.

Elizabeth Costello
Elizabeth Costello
J.M. Coetzee
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram