Adam și Louise au format un cuplu. Dar, cum dragostea-i mai degrabă consumabilă decât eternă, s-au despărțit. Ba mai mult, ea a plecat în Canada, el a rămas în Franța. După ruptură, în Adam par să se fi deșteptat o serie de sentimente frumoase și firești, astfel încât îi cere Louisei să rămână prieteni. Ea refuză, nevrând să încurce sentimentele. Cu toate acestea, continuă să își scrie pe mail, reciproc, zilnic, făcându-și confidențe, tachinându-se, încercând să afle ce nu a mers între ei, cerându-și sfaturi, plângându-se unul celuilalt de noile nefericiri și dezamăgiri. Și așa, dintr-una în alta, ei descoperă că dragostea lor nu se consumase de tot și că aveau doar nevoie să își încarce bateriile sentimentelor. Dar pentru aceasta a fost nevoie să experimenteze fiecare durerea lipsei fizice a celuilalt. 

Scrisă în registrul epistolar modern, mai exact sub forma unor schimburi de e-mail-uri, cartea „Elixirul dragostei” poate fi nu atât un elixir, cât un auxiliar practic la inutilul manual despre dragostea perfectă. În sensul că ilustrează o serie de exemple de „Așa NU” în cuplu, care, paradoxal, se dovedesc a avea efectul unor „Așa DA-uri”. Astfel, Eric-Emmanuel Schmitt reușeste, într-o epocă în care dragostea se învață, din nou din carte, că teoria nu are niciun sens. Esențial este să fii tu însuți atât în raport cu tine cât și cu celălalt și să iubești așa cum simți în timp real, fără farafastâcuri și false psihologii aplicate în cuplu.