Elefantul Filimon Făldulescu este cel mai bătrân animal din junglă. Și totodată și cel mai mare. Ba chiar și cel mai înțelept, fiind de altfel un filosof ce nu face altceva decât să își lase mintea pradă celor mai frumoase gânduri și celor mai sublime idei. El nu deranjează pe nimeni și nici nu se sinchisește de nimic din cele ce se întâmplă în jurul său, fiind cât se poate de fericit și liniștit în lumea din gândurile sale. Așa se face că, fiind provocat de către un roi de muște la o partidă de fotbal care ar fi urmat să stabilească cine este cel mai important animal din junglă, nu înțelege nimic, dar face un gest ce semăna a acceptare. Fiind cu totul absent la meci, pierde cu un scor incredibil. Muștele se autoproclamă campioane și cele mai importante viețuitoare ale junglei. Dar sărbătoarea lor sfârșește cum nu se poate mai prost când o furtună iscată ca din senin le spulberă grămada de gunoi iar pe ele le risipește în o mie de zări. În schimb, elefantul Filimon rămâne neclintit din gândurile sale, din fericirea sa, din viața sa. Fără niciun trofeu care să o ateste, el rămâne cel mai mare, mai bătrân și mai înțelept animal al junglei.
Această poveste simplă, care pentru copii s-ar putea să fie doar o altă întâmplare haioasă cu animale, pentru părinții lor ar putea să aibă o oarecare greutate. Nu chiar cât a unui elefant, dar nici una de neglijat. De exemplu, ar putea învăța că uneori, nu avântul revoluționar, nu entuziasmul ridicol, nu dorința irațională de a doborî coloșii aduc adevărata bucurie în viața omului, ci tot ce contează este o bună stabilitate fizică și emoțională.
