Mai demult, în librărie, un domn a returnat „Lolita” explicându-mi încurcat că tema romanului i se pare abominabilă, că are o fetiță și că nu poate continua să citească o asemenea carte. Două din momentele romanului lui Arundhati Roy pun cititorul într-o dificultate similară, pentru că ne lovim cu toții, din orice mediu am veni, de aceleași legi care, spune autoarea, ne dictează pe cine putem iubi, și cum, și cât. 

Dragostea și vinovăția conduc de mână cursul acestui roman avându-i în centru pe gemenii Rahel și Estha, fiii lui Ammu, domnii și protejații lui Velutha, înalți demnitari ai republicii copilăriei lor. O Indie ruptă între templele în care încă se mai aduc la viață poveștile sacre și invențiile civilizației Coca-Cola, între împărțirea de castă și cea de clasă, se ițește somnoroasă, fatală și plină de textură printre rândurile care povestesc despre marea dragoste dintre Ammu, Rahel și Estha, dintre Rahel, Estha și Velutha, dintre Ammu și Velutha și faliile pe care le produce ea.