Romanul „Dublul” este unul dintre primele romane ale lui Dostoievski, fiind scris în jurul vârstei de 25 de ani. Din păcate, nu a fost foarte bine primit de critica vremii, reproșându-i-se puternica influență gogoliană. Dar, să fim serioși: ce autor tânăr nu se lasă influențat de modelul său? Nedreptatea este cu atât mai mare cu cât se trece cu vederea faptul că, la acel moment, „Dublul” a fost printre primele romane din literatura universală care aborda o temă din spectrul psihanalizei: dedublarea. 

Pentru că fix despre asta este vorba în acest roman dostoievskian, de mici dimensiuni, dar extrem de dens: un funcționar mărunt, cu pretenții mărunte (ca majoritatea funcționarilor din romanele rusești, indiferent de autor), pe numele său Goliadkin, se vede pus față în față cu un individ ce-i seamănă leit și poartă fix același nume cu al lui, ba mai mult, lucrează la aceiași întreprindere, în același birou. Situația se complică însă și mai mult în momentul în care noul venit începe să-i confiște primului Goliadkin fiecare aspect al vieții, începând cu munca de la birou până la viața intimă. Cum s-a încheiat întreaga neînțelegere, veți afla doar citind romanul. Eu nu aș mai spune decât că, personal, situez „Dublul” în imediata vecinătate valorică a tripticului: „Idiotul – Frații Karamazov – Crimă și pedeapsă”.