Drumul meu spre filozofie

Vlad Zver
Vlad Zver 01 Aprilie, 2016
811

Nu cred că există cineva care să fi luat contact cu “literatura filosofică” din perioada comunismului şi care să nu cunoască limbajul de lemn, termenii ideologizanţi sau referirile inadecvate la discursurile “specializate” ale lui Lenin, Stalin sau Ceauşescu cu care aceste texte au fost impregnate. E o muncă de cercetător cea pe care o face astăzi studentul pentru a discerne între conţinului articolului, al eseului sau chiar al volumului studiat şi interpretările impuse, deviaţiile cu tentă politică şi contradicţiile firesc ivite din acestea.

Filosofia, ceea ce într-o măsură şi lungă vreme s-a confundat cu studiul filosofic în România a însemnat, aşa cum reuşeşte să ilustreze clar Mircea Flonta o ciudată, condamnabilă, dar şi fericită pe alocuri întorsătură de situaţii şi contexte social-politice în care cele mai grozave oportunităţi de studii, publicare şi traducere se împleteau cu cele mai aberante şi discreţionare momente de cenzură a acestora.

O carte cu un public limitat, selectat poate de două-trei ori, dar o bună perspectivă asupra traiului în comunism, asupra cenzurii şi una încă şi mai lucidă asupra cercetării filosofice de dinainte şi de după 1989.

Drumul meu spre filozofie
Drumul meu spre filozofie
Mircea Flonta
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram