Preocuparea lui Amos Oz privind fanatismul nu este una nouă. El a susținut de-a lungul timpului mai multe conferințe despre fanatismul comparat, în urma cărora a redactat mai multe eseuri. „Dragi fanatici” este a doua carte a lui tradusă în limba română despre acest flagel, după „Cum să lecuiești un fanatic” (Editura Humanitas). Dar, mai înainte de a scrie despre fanatism, Amos Oz l-a cunoscut pe viu, fiind martor, încă din copilărie, la tot felul de acțiuni abominabile săvârșite în numele fanatismului. 

În cele trei eseuri ce alcătuiesc această carte, eseuri redactate în urma unor conferințe, Amos Oz încearcă pe de o parte să își convingă auditoriul/cititorii că fanatismul nu este strict apanajul grupărilor extremiste și teroriste și că fanatici putem fi cu toții, atâta vreme cât ne facem vinovați de orice formă de intoleranță, atâta timp cât avem anumite idei fixe în virtutea cărora ajungem să-i desconsiderăm pe cei care nu ni le împărtășesc. El își propune să demonstreze că niciodată nimeni nu a fost deținătorul deplin al dreptății, cu atât mai mult cu cât nu există nicio situație de viață în care dreptatea să fie de o singură parte a baricadei. Iar în ceea ce privește eterna problemă a conflictului israeliano-palestinian, el pledează în continuare pentru organizarea bistatală a teritoriului disputat, cu împărțirea pașnică a aceleiași capitale, Ierusalimul. 

Eseurile lui Amos Oz se disting prin luciditate și mai ales prin atmosfera pașnică a discursului propus. Ceea ce denotă faptul că cel ce se pronunță împotriva fanatismului, nu o face doar în virtutea unei documentări strict teoretice, ci este unul care vorbește strict din perspectiva celui ce a suferit cândva de această plagă, dar s-a lecuit complet.