De regulă, cuvântul „feminism” stârnește instantaneu reacții adverse, atât din partea bărbaților care se așteaptă să fie ținta unor noi reproșuri, cât și din partea femeilor nefeministe care nu înțeleg „sămânța de scandal” a suratelor lor. Noul manifest feminist scris de nigeriana Chimamanda Ngozi Adichie sub forma unei scrisori pe care i-o trimite prietenei sale din copilărie, Ijeawele, prin care îi dă o serie de sfaturi despre educarea în spirit feminist a fiicei sale, mi se pare a fi prea puțin feminist, dacă ne raportăm la înțelesul obișnuit al termenului, la acel feminism militant desprins parcă din filmele cu amazoane. Este mai degrabă un manifest pentru normalitate, principalele probleme puse în discuție fiind legate strict de stereotipurile de gen, de rolurile de gen, de sexism, de abuzuri, de inechitate socială, probleme care sunt dăunătoare societății în general, nu doar în cadrul paradigmei feministe. 

Mai pe scurt, Adichie o sfătuiește pe Ijeawele să-și învețe fiica să fie ea însăși și să nu se lase formată sau mai bine zis deformată de normele cu iz cutumiar ale unei societăți ce încă mai are multe de învățat despre egalitatea de gen dintre bărbați și femei.