Douăzeci și patru de ore din viața unei femei

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 09 Aprilie, 2018
1969

Stefan Zweig – scriitorul obsedat de obsesiile oamenilor. Așa ar putea să scrie pe epitaful lui, sau pe soclul unei statui dedicate lui. În această nuvelă cu ample deschideri psihologice, autorul creează, sau mai bine spus, urmărește două personaje ale căror obsesii, dincolo de faptul că îi va aduce împreună în ipostaze năucitoare, îi va purta pe fiecare dintre ei, în pragul nebuniei: un tânăr obsedat (a se citi dependent) de jocuri de noroc și o distinsă doamnă, membră a aristocrației, care dezvoltă o obsesie specială pentru acest tânăr. Mai multe nu aș spune de teamă să nu risipesc misterul. Pot doar garanta că această carte vă va ține cu sufletul la gură și că personajul secret este nici mai mult nici mai puțin decât... întorsătura de situație... succesivă.

Pentru cititorii lui Stefan Zweig, pot confirma că acesta este și cu această carte în forma maximă în ceea ce privește sondarea adâncimilor cognitive ale personajelor. Celor ce nu au mai citit nimic de acest autor, le lansez pe această cale provocarea de a o face, garantându-le doar că nu vor rămâne dezamăgiți, ba chiar mai mult, că își vor crea o „obsesie” din a citi și alte titluri din opera sa.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram