Conceptul de anti-bildungsroman a devenit foarte popular în România, cele mai multe romane de acest fel axându-se pe copilăriile confuze și singuratice petrecute în postcomunism, cauzate de schimbările bruște din cele mai profunde cotloane ale societății și ducând la deformarea și alienare. Un astfel de anti-bildungsroman este DONNATELA, care ne lovește din plin cu amintiri din sălbaticii ani 90 și  ne construiește un univers împărtășit cu alte cărți precum ABRAXAS sau ÎN IAD TOATE BECURILE SUNT ARSE.

În epoca în care răufăcătorii cartierului devin eroii schimbării, micile afaceri deschise cu ușurință de către cei descurcăreți devenind prilej de ilegalități, lumea cenușie a cartierului de blocuri găzduiește aceleași familii peste tot. Tații sunt iresponsabili și alcoolici, aduși cu forța în căsătorii care nu li se potrivesc, iar mamele plictisite și deprimate își găsesc alinarea devenind religioase. Deoarece își trăiesc viețile comparându-se constant cu ceilalți și descoperind încetul cu încetul că niciunul dintre idealurile ce le-au fost inoculate nu s-a împlinit, copiii lor cresc neglijați și înstrăinați.

O astfel de copilă este Donnatela, a cărei copilărie abuzivă, care o transformă pe ea la rândul ei într-un abuzator, nu o lasă să se bucure nici măcar de talentul ei la literatură. Aceasta este o carte care vă va lăsa cu un gust amar, după ce v-a ținut sute de pagini cu inima strânsă, demonstrând că de cele mai multe ori, nu ne putem depăși familia, oricât de mult încercăm.