În copilărie, Eric-Emmanuel Schmitt ura cu patimă pianul din salonul său de acasă, pe care îl privea ca pe un intrus, ca pe un oaspete nepoftit, un martor mut la tot ce se întâmpla în familie. Altfel spus, ar fi dat orice ca pianul să dispară de acolo. Asta până când Aimée, mătușa lui favorită, a interpretat la acel pian o melodie de Chopin, moment în care a rămas fascinat și de pian și de Chopin. Copil fiind însă, a uitat repede de această fascinație. Dar pe cât de repede l-a părăsit fiorul inițial, pe atât de virulent i-a revenit în perioada facultății. Și atunci s-a hotărât să învețe să cânte la pian pentru a-l putea interpreta pe Chopin. Un coleg i-a recomandat-o ca profesoară pe Doamna Pylinska, o poloneză cu vârstă incertă și cu personalitate destul de complexă, ce trecea drept cea mai pună profesoară din Paris. Întâlnirea cu excentrica profesoară s-a dovedit a fi providențială, acesta reușind, după o suită de „lecții” bizare să-l interpreteze impecabil pe idolul copilăriei sale. Iar pe lângă aceasta, a învățat o mulțime de lucruri despre muzică, artă, dragoste, despre vocea lăuntrică și adevărata vocație, învățături pe care le-a și pus în practică de-a lungul vieții, și care s-au dovedit extrem de folositoare.
Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este un micro-roman de factură autobiografică, în care emoția, umorul, tristețea, nostalgia, durerea, resemnarea, asumarea și împlinirea își dau mâna și se prind într-o horă a sufletului ce descrie din urmele lăsate pe inimă, însăși viața, așa cum este ea, cu bune și cu rele, grea, dar până la urmă frumoasă. O carte de citit la cafea, dar și atunci când ai impresia că nu mai poți răzbi prin hățișurile încurcate ale vieții.
