„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.” Este declarația autoarei de origine armeană, care a debutat la îneputul anilor 2000 în lumea litrară cu volume, foarte apreciate, pentru copii. Eu cred că reușește ceea ce și-a dorit, și vorbim aici despre o carte cu influențe puternice de realism magic.

Maran este orășelul care își scrie propria istorie prin viețile locuitorilor lui. O minunată istorie de viață plină de lupte, înfrângeri, iubire și speranță. Anatolia, iată un personaj care își înscrie locul bine meritat în personajele feminine din literatura modernă– reper despre care s-ar putea face măcar o lucrare de disertație.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este spectaculosul contrast între violență și gingășie. Așadar, încă din primele pagini se scrie despre moarte și, câteva rânduri mai încolo, despre tandrețe fără limite. Experiența lecturii a făcut să se oprească timpul în loc, iar pentru asta, o carte merită toată dispoziția afectivă a unui cititor.