Dicționar de optimisme

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 02 Martie, 2021
1969

Scriitoarea și regizoarea Chris Simion-Mercurian, celebră în primul rând pentru cartea și spectacolul de teatru Ce ne spunem când nu ne vorbim, a fost diagnosticată în urmă cu aproximativ trei ani cu teribila boală numită cancer. Însă zdrobitorul diagnostic nu a zdruncinat-o decât la început, pentru o scurtă perioadă. Apoi, reanalizându-și viața, și-a dat seama că această boală nu este decât o nouă experiență pe care nu trebuie decât să o trăiască cu maxim de conștientizare, și din care să tragă cât mai multe învățăminte. Despre cum a traversat ea „zodia cancerului”, avându-l alături pe soțul ei care a sprijinit-o necondiționat, a scris în cartea-album Care din noi, publicată în anul 2018. 

Noua ei carte, Dicționar de optimisme, ar putea fi considerată un ecou al celui de mai sus, mai cu seamă pentru că este alcătuită din frânturi de reflecții, din pilule de înțelepciune, din mărturii de credință, și din tot felul de idei sau gânduri ce au încolțit și înflorit în mintea ei în acea perioadă dificilă, care s-a dovedit până la urmă a fi una productivă din multe puncte de vedere, autoarea reușind într-adevăr să se îmbogățească cu un set nou și trainic de valori sufletești, cu ajutorul cărora va trece cu siguranță prin viață mult mai ușor. Și, fire generoasă, s-a gândit că nu ar fi rău deloc să împărtășească și celorlalți o parte dintre aceste valori, dintre aceste pilule de optimism. În cele ce urmează voi reda, aleatoriu, trei dintre aceste pilule: „Atâta timp cât n-ai semne de circulație în suflet, nu te mira că ai parte de haos”; „Iertarea îți testează iubirea. Dacă poți ierta, poți iubi”;  „Lumânarea când nu se topește, nu luminează”. 


Cartea se remarcă și printr-un aspect inedit, fiind alcătuită doar din reproduceri după pagini scrise de mână, cu stiloul. Ba mai mult, unde se încheie dicționarul autoarei, începe cel al cititorului, care este invitat să continue cartea, completând foile rămase goale, cu propriile idei, reflecții și credințe. Așadar,  Dicționar de optimisme poate fi oricând și un cadou foarte inspirat, mai ales pentru cineva ce are nevoie de o infuzie zdravănă de liniște și pace sufletească.


Dicționar de optimisme
Dicționar de optimisme
Chris Simion-Mercurian
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram