Sfântul Nectarie de Eghina, unul dintre cei mai recenți sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă, și unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani, a intrat în mentalul colectiv al credincioșilor ca fiind un martir perpetuu, ilustrând fidel prin propria sa viață toate cele nouă Fericiri, dar cu precădere pe cea care spune: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate că a acelora este Împărăția Cerurilor”. Ceea ce nu știu foarte mulți dintre aceștia este faptul că el a fost și un strălucit cărturar, scriind o mulțime de tratate de dogmatică și teologie fundamentală, fiind pentru o vreme și profesor și totodată director al unui seminar teologic din Grecia. 

Printre tratatele sale se numără și acesta, „Despre sufletul nemuritor”, scris cu scopul de a contracara curentul ateist și materialist, venit atât pe filiera iluminismului, cât și pe aceea a comunismului, care risca să pună stăpânire pe gândirea semenilor săi, curent care susținea că omul nu se deosebește de animale decât la nivelul rațiunii, sufletul său fiind la fel de efemer ca și cel al necuvântătoarelor, urmând ca după moarte să se piardă în neant. Sfântul Nectarie a scris acest tratat în maniera teologiei fundamentale, oferind cât mai multe argumente în favoarea nemuririi sufletului. Interesant este faptul că el nu se rezumă doar la argumente teologice, ci îi invocă inclusiv pe filosofii antici, pe presocratici, pe Platon, pe Aristotel, pe Pitagora, pe Cicero și pe mulți alții, arătând că și aceștia credeau în existența unui suflet simplu, necompus, spiritual, ce este cu necesitate nemuritor. Printre celelalte argumente aduse de Sf. Nectarie, se numără: argumentul metafizic, cel teleologic, cel moral, cel istoric, precum și „argumentul nemuririi sufletului pe temeiul predispoziției firii umane spre știință”, semn că acesta, în desăvârșita sa libertate intelectuală, nu îmbrățișa doar filosofia, ci și știința, arătând astfel că religia și credința nu sunt nicidecum în război cu aceste discipline, ba chiar dimpotrivă, pot face casă bună împreună.