Dragostea transformă oamenii, îi schimbă la fel de radical cum luna schimbă licantropii. Metamorfoza este cu atât mai drastică cu cât se petrece în preajma semenilor care nu trăiesc iubirea, nu pot să o trăiască sau nu o simt cu aceeași intensitate cu care adevărații posedați o trăiesc.
În Despre dragoste și alți demoni nu este vorba doar despre doi îndrăgostiți care nu-și pot trăi iubirea, ci despre doi îndrăgostiți atât de îndrăgostiți încât în ei ia naștere însuși demonul dragostei. Iar demonul dragostei apare de obicei acolo unde Dumnezeu preferă să pribegească, cunoscut fiind că-i plac spațiile închise, întunecoase și cu oameni goi în care El să se poată adăposti.
Marquez cred că a reușit să scrie singurul roman de dragoste în care dragostea este singurul subiect de reflecție care nu devine subiect de reflecție în mintea cititorului. Și doar Marquez cred că putea să scrie așa ceva.