Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 05 Martie, 2021
1969

Dragi copii, sunt sigur că îl știți deja prea bine pe celebrul Apolodor, pinguinul tenor, dar mai mult călător, creat de către scriitorul Gellu Naum. Și sunt la fel de convins că sunteți deja la curent și cu faptul că povestea lui Apolodor a fost dusă mai departe de către scriitorul Florin Bican, în colaborare cu ilustratorul Dan Ungureanu, prima carte cu Apolodor a acestor continuatori fiind Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul. Iată că cei doi continuă proiectul acesta minunat, lansând împreună colecția Apolodor Explorator, având ca prim volum din serie, prezenta carte, Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor


În această nouă carte, celebrul Apolodor merge împreună cu prietenii săi, pisoiul Tiț, cel prezent în Cartea cu Apolodor (cea dintâi) și de maimuțica cu care este pe punctul de a se căsători în cea de-A Doua Carte cu Apolodor (ambele semnate de Gellu Naum), în Delta Dunării, cu scopul precis de a o explora ca niște adevărați exploratori cutezători. Astfel ei descoperă păsările migratoare și pe cele sedentare, le observă particularitățile, atât cele legate de aspect, cât și pe cele care descriu comportamentul anumitor specii de păsări, și bineînțeles, le prezintă, în rime șugubețe și cititorilor săi. Astfel, cei mici vor face cunoștință cu pelicanii, cei care au cea mai mare anvergură a aripilor, cu pescărușul albastru, cel care vânează prin plonjare în apă, cu cormoranul care se distinge prin faptul că este mereu ud, neavând penajul impermeabil ca restul păsărilor, cu stârcul lopătar, singura pasăre din Deltă care nu se hrănește cu pește, cu egreta, care se remarcă prin zveltețea ei, având cele mai lungi picioare, dar și prin penajul imaculat, și nu în ultimul rând cu rața mandarin, ce vine în Deltă din Asia și care are cel mai colorat penaj. Bineînțeles că mai sunt și alte păsări descrise frumos în carte, dar vă las să le descoperiți singuri, ca niște exploratori adevărați ce sunteți și voi. Și ca ultim sfat, nu ratați glosarul de termeni de la finalul cărții, care vă va lămuri cuvintele pe care este posibil să nu le înțelegeți din prima în textul de bază.

Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor (Vol. 1)
Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor (Vol. 1)
Florin Bican
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram