Ei bine, „Departe de Chicago” e cea mai bună carte citită de mine în ultimul an. Un roman foarte plăcut, deși dacă te gândești mai bine pare mai degrabă o colecție de povestiri cu aceleași personaje: Joey, sora lui, Mary Alice, și bunica lor, Dowdel. Peripețiile puștilor sunt povestite de către Joey, dar adevăratul personaj memorabil e bunica lor, un personaj cum rar întâlnești în cărțile de astăzi. Și, bineînțeles, micul orășel de țară unde orice secret și orice bârfă circulă imediat din poartă în poartă până când toată lumea crede că știe adevărul și nimeni nu își mai aduce aminte de la cine a pornit „zvonul”. Într-un asemenea orășel, cu o bunică temută de vecini, posesoare a unui veceu în spatele casei și a unui motan destul de cătrănit, nu ca Mișa al meu, vacanța de vară a celor doi frați nu pare să fie chiar idilică. Suntem în anii `30, în Statele Unite ale Americii, e vremea mafioților care se răfuiesc în fiecare noapte și a prohibiției, când vânzarea și consumul alcoolului sunt interzise și fiecare își face pe ascuns în casă propria porție de băutură miraculoasă.

Fiecare capitol al romanului se petrece într-una din vacanțele celor doi frați trimiși de părinții lor, rămași acasă, în Chicago. Și fie că văd pentru prima dată un mort sau o fantomă, fie că o urmăresc cu uimire pe bunica lor cum minte, păcălește, trage cu pușca și își pune în cap șeriful și ajutoarele sale, fiecare vară înseamnă aventuri peste aventuri, muncă multă pe lângă curtea bunicii și lecții de viață la tot pasul, chiar dacă unele dintre ele par ciudate și nefolositoare pentru moment.

Dacă mă gândesc bine, romanul acesta pare un soi de„Aventurile lui Huckleberry Finn” scris recent, dar la fel de obraznic și aventuros și bine scris ca și celebrul roman al lui Mark Twain, pe care cred că toată lumea l-a citit deja. Eu una l-am iubit de la prima la ultima pagină și abia aștept să mă apuc de continuare, care văd că e publicată deja tot la editura Arthur.